
1 octombrie 2025
Domnul Profesor Emerit Dr. Coriolan Emil Ulmeanu reprezintă una din cele mai apreciate personalități ale comunității medicale din România recunoscut pentru dedicația, pasiunea și contribuția în domeniul Pediatriei și pentru rolul esențial pe care l-a avut în modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”.
Absolvent al Facultății de Pediatrie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 1976 domnul profesor și-a dedicat întreaga viață profesională spitalului ”Grigore Alexandrescu” unde a lucrat neîntrerupt din anul 1979 când a fost numit Asistent stagiar al Facultății de Pediatrie și medic secundar Pediatru.
A parcurs apoi pas cu pas toate etapele formării profesionale devenind medic specialist în 1983 și medic primar în 1991 .
A fost un pediatru desăvârșit, cu o intuiție excepțională aceste calități fiind rezultatul a mii de ore de studiu și practică neobosită dedicată copiilor.
În perioada 1994 -2009 a fost director general al spitalului obiectivul principal al mandatului domniei sale fiind transformarea acestuia într-o unitate modernă care să corespundă standardelor internaționale.
Acest lucru este dovedit de numeroasele realizări din acești ani .
În anul 1994 a fost înființată Secția de Toxicologie – secție unică în țară iar în anul 1998 în cadrul acesteia a fost deschis primul serviciu de apel telefonic în intoxicații la copil. Începând din anul 2007 la propunerea dumnealui a fost înființat prin ordin al Ministrului Sănătății Centrul Antitoxic Pediatric care funcționează în cadrul secției .
În perioada 1999-2000 în urma obținerii grantului ”Normal Grant Aid pentru ajutor medical în echipamente” oferit de guvernul japonez au fost realizate:
– modernizarea serviciului de radiologie și imagistică
– înființarea departamentului de Terapie Intensivă Neonatală destinată nou-născuților cu malformații digestive, pulmonare și renale
– modernizarea serviciului de endoscopie digestivă și pulmonară
– dotarea completă a blocurilor operatorii și secției de Anestezie și Terapie Intensivă
În anul 2002 a fost înființată prima Unitate de Primire Urgențe Pediatrice din țară cu medici special dedicați, pregătiți în specialitatea de medicină de urgență .
Tot în timpul mandatului dumnealui au fost înființate:
– serviciul SPIIAM (Serviciul de Prevenire și Intervenție în Infecții Asociate Asistenței Medicale) – astăzi Serviciul de Prevenire și Limitare a Infecțiilor Asociate Asistenței medicale
-Serviciul de Medicină Transfuzională
-Serviciul de Asistență Socială destinat copiilor spitalizați .
În anul 2003 a sprijinit înființarea primei case Ronald McDonald într-un spital de pediatrie din România, care până în prezent a oferit servicii de cazare gratuită pentru mai mult de 11.000 părinți ai copiilor internați .
În centrul preocupărilor domniei sale încă de la începutul mandatului a stat dezvoltarea resursei umane coordonând participarea echipelor medicale la programe de perfecționare cum ar fi Programul de Cooperare Assistance Publique -Hopitaux de Paris desfășurat între anii 1995-1998 sau Proiectul Humana -cursuri BLS si PALS organizat de Universitatea Louisville din SUA .
În perioada 2009-2022 a continuat activitatea în spital ca șef al Secției de Toxicologie și Terapie Intensivă .
În același timp, Domnul Profesor Dr. Coriolan Emil Ulmeanu a desfășurat o activitate remarcabilă în calitate de membru al comunității academice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București unde a parcurs pe rând toate treptele carierei universitare .
Începând din anul 2005 când a obținut titlul de Profesor universitar, până în anul 2022 a condus Disciplina de Pediatrie a Facultății de Stomatologie coordonând instruirea a numeroase generații de studenți .
Este autor a peste 200 de lucrări științifice valoroase în domeniul toxicologiei și cardiologiei pediatrice , precum și manuale și tratate de pediatrie și toxicologie pediatrică .
În toată această perioadă a îndrumat cu pricepere ,răbdare și tact numeroase generații de medici rezidenți și studenți pentru care a fost un model profesional și uman.
În anul 2015 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Ofițer.
Pe plan internațional a fost recunoscut ca o personalitate marcantă a toxicologiei europene fiind ales în anul 2020 membru emerit al prestigioasei Societăți Europene a Centrelor Antitoxice și Toxicologilor Clinicieni (EAPCCT) .
Domnul Profesor Dr. Ulmeanu Coriolan va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut un profesionist desăvârșit, un mentor de excepție și un model de generozitate și dăruire.

In Memoriam Profesor Emerit Doctor Coriolan Emil Ulmeanu 19.11.1950 – 30.09.2025
Cu tristețe profundă, familia și colectivul Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” București anunță că trupul neînsuflețit al Domnului Profesor Emerit Doctor Coriolan Ulmeanu va fi depus la Biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Joi 2 octombrie 2025 începând cu ora 13 .
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas bun o pot face până sâmbătă 4 octombrie ora 10.30 când va avea loc slujba de înmormântare în același lăcaș.
Înhumarea va avea loc la Cimitirul Străulești 2 – Șoseaua Odăii nr. 471






